Când liniștea își pierde un dinte

· 3 min

Atunci când am nevoie de curaj, îmi imaginez o foaie albă. O foaie imensă, infinită, iar eu stau singură pe acest infinit.

By — Nemo Moira

Atunci când am nevoie de curaj, îmi imaginez o foaie albă. O foaie imensă, infinită, iar eu stau singură pe acest infinit.

Încerc să alung gânduri, emoții, amintiri, până când rămân doar eu și liniștea foii. Pentru o clipă, albul acesta îmi dă libertate. Atât cât pot cuprinde. Atât cât îmi permit.

Și îmi spun: curaj, curaj.

Mă simt suficient de puternică încât să umplu golul acesta cu orice: cuvinte, culori, idei, povești, poate chiar o viață de om. Poate un glob întreg. Poate o constelație. Până unde poate merge gândirea? Până unde poate merge imaginația?

Dar cuvintele pe care mi le-am permis nu s-au așezat în răspunsuri. S-au unit în întrebări. Și acum roiesc în jurul meu, mă tulbură, mă încurcă, în loc să lase un sens pe foaia albă.

Curaj, curaj, îmi spun din nou. Fă liniște.

Numai că peste mine vine gălăgia lumii reale: forfota, graba, presiunea. Un roi de cuvinte negre. Urlete de copii, nemulțumiri, proteste, decizii, putere. Totul se îngrămădește peste mica mea iluzie de libertate.

Apoi, fără niciun avertisment, fiica mea își scoate un dinte și îl pune lângă mine. După care pleacă să se spele de sânge.

Și, dintr-odată, totul se schimbă.

Momentul de liniște devine aproape imposibil de ținut. Îmi folosesc toată forța doar ca să păstrez iluzia că încă mai există. Și simt că n-am făcut nimic. Că mi-ar veni să plâng, să strig. Mă simt mică, neajutorată, neimportantă. Mă pierd în neantul alb doar ca să nu mă găsească nimeni.

Mă uit din nou la foaia albă. Pe ea stă acum un dinte de lapte, un lucru care tocmai și-a pierdut sensul de până atunci.

Voiam să scriu despre libertate. Despre exercițiul acesta pe care îl fac uneori, când caut idei și încerc să-mi ofer o iluzie de spațiu fără margini. Dar am înțeles altceva.

Poate că a fi rupt nu înseamnă să găsești un sens.

Poate că înseamnă exact clipa în care sensul se desprinde de tine.