0,4% dintr-o lună

De unde să încep?

Intru în camera mică, unde un om drag stă cuminte pe marginea patului, cu fața spre ușă.

O salut zgomotos. Încep să-i arăt ce i-am adus. Turui neîntrerupt. Îi arăt câteva cărți noi. Îmi întinde câteva înapoi, spune că pe unele le-a citit de două ori. Mă întreabă ce am citit eu, ce mi-a plăcut. Are o luciditate și o profunzime care fac să dispară orice distanță. Îi spun, în glumă, că ar putea să-și ia doctoratul. Râde. Râdem împreună.

Pe masă, într-o vază mică, un trandafir semiofilit rămas dintr-un buchet.

— Lasă-l, că ne ofilim împreună.

Nu mai răspund, doar o privesc.

— Fetița mea, te văd și te iubesc la fel ca atunci când erai un copil de două săptămâni.

— Și eu te văd tânără, bună și frumoasă.

— Ei… poate o babă.

Îmi povestește că nepotul cel mai mic fuge de ea când o vede.

— Știi personajele alea urâte din povești? Baba Cloanța… așa mă simt uneori.

Râdem împreună.

Îmi întoarce cărțile citite, se oprește la una: „Spune pot și vei putea.”

O ține o clipă mai mult decât pe celelalte.

— Cartea asta îmi amintește de una pe care am citit-o când eram tânără „Cum s-a călit oțelul”. Din ea am învățat să pot, să tac și să nu mă plâng. Pe toate le-am răbdat și le-am îndurat și m-am simțit puternică. Și am mers până la capăt, oricât de greu mi-a fost, dar acum picioarele au renunțat de tot. Cum ar fi să pot să-mi zic „Poți să mergi!” și chiar să pot?

Se oprește. Privirea îi devine difuză.

— Și acum e cel mai greu lucru din lume… să nu fac nimic. Să stau aici. Ca și cum toată viața s-a călit ceva în mine… doar ca să rămân aici, fără rost.

O îmbrățișez. Îi sărut fruntea și obrajii. Simt cum se lasă în brațele mele și mă gândesc că se bucură de afecțiune ca un copil. Mi-aș fi dorit să mai rămân acolo. Îmi vine în minte imaginea unui copil la pieptul mamei. Apoi îmi amintesc că eu am fost copilul, iar ea a fost cea care m-a ținut cândva în brațe. Și, pentru o clipă, nu a mai contat cine era copilul și cine era mama.

Dintr-o lună de 31 de zile, adică 744 de ore, am petrecut acolo trei ore. Asta e: 0,4%. Atât au fost cele trei ore — o fracție corectă și inutilă. Nicio formulă nu spune ce rămâne după ea.

Un om care stă într-o cameră mică și încă așteaptă să intre cineva drag.

— Trebuie să plec…